Close
Skip to content

Biografie

Bogdan Alexandru Costache

Cariera solistică a tânărului violonist este în plină ascensiune fiind cotat printre cei mai buni violoniști români sub 30 de ani, cu prezențe constante și spectaculoase pe scenele de concerte din Europa și Asia.

A început să studieze vioara la vârsta de 3 ani, ghidat de bunicul și tatăl său, iar la vârsta de 7 ani își face debutul ca solist alături de orchestra Filarmonicii Brașov, îndrumat de prima lui profesoară, Dana Lepădătescu. De la debutul său, a susținut constant recitaluri camerale și concerte în calitate de solist pe numeroase scene naționale și internaționale din Europa și Asia.

A fost distins cu premii la numeroase competiții naționale și internaționale, printre care: Marele Premiu și Premiul I la Concursul Internațional de Vioară ’’Remember Enescu’’ (România), Premiul I la Concursul Internațional de vioară ’’Monterosa Kawai’’ (Italia), Premiul I la Concursul Internațional de Interpretare ’’Paul Constantinescu’’, finalist la Jeunesses International Music Competition, etc.

În 2011 a câștigat o bursă de studiu la celebra Royal Academy of Music din Londra, unde a studiat cu prestigiosul violonist român Remus Azoiței, iar în 2019 și-a finalizat studiile post universitare la Universitatea Transilvania – Facultatea de Muzică din Brașov, la clasa prof. Alina Nauncef.

Deși este tânăr, cariera lui este remarcabilă. A condus Orchestra Internațională de Tineret ’’CEI Youth Orchestra’’ și a fost concertmaestru și solist la filarmonica privată din Hamburg ’’World Peace Philharmonic’’, cât și a celebrei Philharmonie der Nationen, condusă de maestrul Justus Frantz. Bogdan a primit invitația de a fi concertmaestru invitat al Filarmonicii din Arad și solist permanent în cadrul unei stagiuni.

În prezent este violonist la Filarmonica din Brașov și invitat permanent al celebrei ’’Vienna Strauss Philharmonic Orchestra’’ din Viena, Austria. Bogdan A. Costache a fondat și conduce cvartetul ’’Fortissimi”.